Israelul a bombardat locuinţele mai multor oficiali ai Hamas

Israelul a bombardat locuinţele mai multor oficiali ai Hamas

Aviaţia israeliană a bombardat, în noaptea de marţi spre miercuri, locuinţele mai multor oficiali ai mişcării islamiste Hamas în Fâşia Gaza.
Astfel, potrivit unor oficiali israelieni, avioane de luptă au atacat miercuri domiciliul unui oficial de rang înalt din cadrul Hamas, Mahmoud al-Zahar.

În momentul bombardării, în această locuinţă din oraşul Gaza nu se afla nicio persoană, au anunţat surse din domeniul securităţii şi martori, adăugând că domiciliile alltor oficiali ai Hamas au fost atacate în cursul unor raiduri aeriene separate.

Potrivit unor martori, cel puţin două rachete au atins locuinţa cu patru etaje a lui Mahmoud al-Zahar, cauzând pagube semnificative inclusiv într-o moschee şi în locuinţele din apropiere.

Atacurile israeliene au vizat, de asemenea, locuinţa din Gaza a lui Bassem Naim, un alt oficial de rang înalt al Hamas, şi casele fostului ministru al Sănătăţii Fathi Hammad şi deputatului Ismail al-Ashqar.

Noi raiduri israeliene în Fâşia Gaza s-au soldat, în noaptea de marţi spre miercuri, cu moartea a trei persoane. Astfel, bilanţul ofensivei israeliene în această zonă a ajuns a 200 de morţi.

Anterior, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că Israelul este nevoit să extindă şi să intensifice operaţiunile militare în Fâşia Gaza.

„O soluţie diplomatică ar fi fost mai bună, iar noi am încercat să adoptăm această opţiune prin acceptarea propunerii de armistiţiu făcută de Egipt”, a spus Netanyahu.

„Hamas nu ne-a lăsat altă opţiune decât să extindem şi să intensificăm campania militară”, a subliniat el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)