Israelul a adoptat o lege care permite autorităţilor să afle numele persoanelor nevaccinate

Publicat: 24 02. 2021, 23:34
Foto. Inquam Photos / Octav Ganea

Parlamentul israelian a autorizat, miercuri, identificarea persoanelor nevaccinate împotriva noului coronavirus, stârnind îngrijorări în privința respectării vieţii private a persoanelor care refuză imunizarea, scieAFP, citat deAgerpres.

O lege adoptată cu 30 de voturi „pentru” şi 13 „împotrivă” le dă autorităţilor locale, directorului general al Ministerului Educaţiei şi unor membri ai Ministerului Afacerilor Sociale posibilitatea de a cere să le fie comunicate numele, adresele şi numerele de telefon ale persoanelor nevaccinate.

Scopul acestei legi, valabilă trei luni sau până când pandemia va fi declarată încheiată, este de a „permite acestor organisme să încurajeze oamenii să se vaccineze, adresându-se lor personal”, potrivit unui comunicat al parlamentului israelian.

Israelul a administrat cele două doze de vaccin Pfizer/BioNTech unui număr de trei milioane de persoane, o treime dintre cei aproximativ nouă milioane de locuitori ai săi.

În timpul dezbaterilor parlamentare de miercuri, lidera Partidului Laburist, Merav Michaeli, l-a acuzat pe premierul Benjamin Netanyahu că ”neagă dreptul cetățenilor la confidențialitate asupra informațiilor lor medicale”.

Deputatul Haim Katz, din partidul de drepta Likud al premierului, susține că legea este ”un mijloc de a promova vaccinarea”.

Peste 760.000 de cazuri de Covid-19 au fost înregistrate în Israel, dintre care mai mult de 5.600 de decese, de la începutul pandemiei.