Israel: Votul din ONU privind Palestina subminează legăturile de pace

Israel:  Votul din ONU privind Palestina subminează legăturile de pace
Israelul consideră că includerea Palestinei ca stat observator al Organizaţiei Naţiunilor Unite va submina relațiile politice și procesul de pace, notează BBC. ”Este un teatru politic negative pentru că...

Israelul consideră că includerea Palestinei ca stat observator al Organizaţiei Naţiunilor Unite va submina relațiile politice și procesul de pace, notează BBC.

”Este un teatru politic negative pentru că suntem scoși din procesul de negociere” a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Mark Regev.

Președintele palestinian a precizat că includerea țării pe care o conduce ca observatorul ONU este ”ultima șansă de a salva o dublă soluționare” cu Israelul. Pe de altă parte, Regev a criticat această declarative ca fiind ”o litanie de acuzații calomnioase la adresa Israelului”.

Chiar dacă o astfel de iniţiativă este improbabilă, Israelul ar putea bloca sistemul de colectare a taxelor în numele Autorităţii Palestiniene.

O primă reacție din partea Israelului, a fost aprobarea construirii a 3.000 de locuinţe suplimentare în Ierusalimul de Est şi în coloniile din Cisiordania.

Palestina a devenit, joi, stat observator al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu aproape 140 de voturi ”pentru” în Adunarea Generală a ONU. România s-a abținut.
Ca urmare a acestei măsuri, Autoritatea Palestiniană a precizat că nu se va întoarce la masa negocierilor pentru pace dacă Israelul nu închide șantierele.

Israelul critică votul pentru Palestina

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)