Israel și Hamas, armistițiu de 4 zile. Angajamentele asumate de cele două tabere

Israel și Hamas, armistițiu de 4 zile. Angajamentele asumate de cele două tabere
Sursa foto: Hepta.ro / Zuma Press / Yousef Mohammed

Guvernul israelian și Hamas au convenit, miercuri, o pauză de patru zile în lupte pentru a permite eliberarea a 50 de ostatici din Gaza ținuți în Gaza în schimbul a 150 de palestinieni aflați în închisorile din Israel, precum și intrarea ajutorului umanitar în enclava asediată de forțele israeliene, relatează Reuters.

Oficialii din Qatar, care au mediat negocieri secrete, dar și SUA, Israel și Hamas spuneau deja de câteva zile că un acord este iminent.

Se crede că Hamas ține în Gaza peste 200 de ostatici luați la momentul masacrului comis în Israel pe 7 octombrie.

Israel și Hamas au convenit un armistițiu de patru zile

Premierul israelian Benjamin Netanyahu susține că pe parcursul celor patru zile de armistițiu vor fi eliberați 50 de copii și femei.

Pentru fiecare 10 ostatici eliberați peste numărul convenit, pauza în lupte va fi prelungită cu încă o zi, a mai menționat prim-ministrul israelian, fără să menționeze eliberarea prizonierilor palestinieni la schimb.

„Guvernul Israelului s-a angajat să îi readucă pe toți ostaticii acasă. În această seară a aprobat acordul propus ca prim pas pentru a realiza acest obiectiv”, se mai arată în comunicatul premierului israelian.

De partea cealaltă, Hamas spune că pentru cei 50 de ostatici vor fi eliberați la schimb 150 de palestinieni – copii și femei – din închisorile israeliene. Acordul de armistițiu va permite, totodată, intrarea a sute de camioane cu ajutor umanitar, medical și combustibil în Fâșia Gaza, mai spune organizația palestiană.

Israel s-a angajat să nu atace și să nu aresteze pe nimeni în Gaza în perioada armistițiului, potrivit Hamas.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)