Israel își recheamă diplomații din Turcia și le cere cetățenilor să părăsească țara „cât mai curând posibil”

Israel își recheamă diplomații din Turcia și le cere cetățenilor să părăsească țara „cât mai curând posibil”
Foto: Hepta.ro / Bestimage / GPO via Bestimage

Israel și-a rechemat diplomații din Turcia ca măsură de precauție, a anunțat o sursă pentru AFP, în condițiile în care statul evreu le-a recomandat deja cetățenilor săi să părăsească Turcia, potrivit The Times of Israel.

Israel își recheamă diplomații din Turcia

„Este o măsură temporară, care ar trebui să fie pe termen scurt”, a declarat sursa respectivă pentru AFP.

Consiliul Național de Securitate al Statului Israel le ceruse tuturor cetățenilor israelieni să părăsească Turcia „cât mai curând posibil”.

Consulatul israelian la Istanbul a spus că recomandarea a fost făcută pentru propria lor siguranță, având în vedere că israelienii de peste hotare se confruntă cu tot mai multe amenințări teroriste.

Israel a organizat zboruri de evacuare pentru a-și repatria cetățenii din Turcia și a emis un avertisment pentru cei aflați încă în această țară, spunând că amenințarea este de cel mai înalt nivel.

Erdogan acuză Israelul

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, acuză Statul Israel de „crime de război” în Fâșia Gaza și l-a comparat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu cu dictatorul nazist Adolf Hitler.

„Erdogan, care comite genocid împotriva kurzilor, care deține un record mondial pentru închiderea jurnaliștilor care se opun regimului său este ultima persoană care ne poate ține predici de moralitate”, declara, în replică, Benjamin Netanyahu.

Recent autoritățile din Turcia au arestat mai mult persoane despre care susțin că ar avea legături cu Mossad și că i-ar fi vizat pe palestinienii din țară.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025
23:34 - Românii, invitați să studieze în Rusia în plin scandal cu candidatul pro-rus Călin Georgescu în prim plan