Delegaţia lui Olaf Scholz ajunsă în Israel a trebuit să plece brusc din avion, înainte ca acesta să decoleze de la Tel Aviv, din cauza unei alarme de atac cu rachetă.
Cancelarul german a fost condus cu maşina într-o clădire, iar celorlalţi li s-a cerut să se întindă pe pistă. După câteva minute, cu toții au urcat din nou în avion și au plecat spre Cairo.
În timpul scurtei sale vizite în Tel Aviv, Olaf Scholz a exprimat din nou solidaritatea Germaniei cu Israelul, dar a cerut și ca palestinienii din Fâșia Gaza să primească ajutor umanitar.
„Germania e permanent alături de Israel. E foarte important să spun acest lucru azi, în această perioadă dificilă pentru Israel: istoria Germaniei și responsabilitatea sa pentru Holocaust generează angajamente pentru securitatea și existența Israelului”, a declarat Olaf Scholz, într-o conferință de presă comună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Date fiind atacurile teroriste ale organizației Hamas asupra civililor, „e absolut clar că Israelul are dreptul și datoria de a se apăra de această teroare”, a mai afirmat cancelarul german.
Pe de altă parte, Scholz a ținut să precizeze că „nu putem rămâne indiferenți la situația umanitară din Gaza. Guvernul nostru va continua angajamentele umanitare pentru a atenua suferințele civililor”.