Israel a acceptat cererea SUA de a amâna invazia în Gaza / Americanii vor să sporească apărarea antirachetă în regiune și recomandă „lovituri aeriene precise și raiduri”

Israel a acceptat cererea SUA de a amâna invazia în Gaza / Americanii vor să sporească apărarea antirachetă în regiune și recomandă „lovituri aeriene precise și raiduri”
Imagine din Fâșia Gaza. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / Mohamed Zaanoun

Statul Israel a fost de acord cu solicitarea SUA de a amâna invazia în Gaza pentru moment astfel încât partea americană să poată aduce sisteme de apărare antirachetă în regiune, a relatat Wall Street Journal miercuri, citând oficiali israelieni și americani, potrivit Reuters.

Israel a acceptat cererea SUA de a amâna invazia terestră în Fâșia Gaza

Oficialii militari ai SUA au încercat să convingă partea israeliană să nu lanseze o ofensivă terestră în Gaza ca răspuns la masacrul comis de Hamas în 7 octombrie, a relatat miercuri și CNN, citând la rândul său „mai multe surse familiare cu subiectul”, transmite The Jerusalem Post.

Oficialii americani le-au recomandat israelienilor să nu lanseze o contra-invazie, în condițiile în care se tem că o astfel de ofensivă i-ar putea „pune în pericol pe ostatici, civili și ar putea inflama și mai mult tensiunile în regiune”.

În schimb, armata israeliană a fost îndemnată să desfășoare o „combinație de lovituri aeriene precise și raiduri de operații speciale țintite” în Fâșia Gaza.

SUA a trimis o putere navală semnificativă în Orientul Mijlociu în ultimele săptămâni, inclusiv două portavioane și în jur de 2.000 de pușcași marini.

Forțele alerte sunt în alertă sporită în ceea ce privește activitățile grupărilor sprijinite de Iran în regiune.

„De la un punct încolo, după ce se trece de faza eliberării ostaticilor, Tzahalul (armata israeliană, n.r.) va trebui să intre în Fâșie, dar, repet, o va face în momentul în care își va impune proprii termeni, în momentul în care toate centrele de lansare ale rachetelor vor fi anihilate, în momentul în care punctele de comandă ale Hamas vor fi distruse și în momentul în care civilii vor fi pe cât se poate, în acea zonă extrem de aglomerată, în siguranță și ostaticii vor fi salvați (…). Fâșia Gaza nu va fi curățată doar cu lovituri din avion și cu lovituri de artilerie”, explica președintele Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), Ovidiu Raețchi, luni, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)