Islanda, țara în care niciun tânăr NU mai crede că Dumnezeu a inventat Pământul! Cu cât a crescut ateismul în ultimii 20 de ani (FOTO)

Publicat: 25 01. 2016, 14:48
foto: islanda.ro

Zero la sută (0%!!!) din tinerii islandezi cred în faptul că Dumnezeu a inventat Pământul, conform unui sondaj realizat de Gallup International și WI Network, relatează washingtonpost.com.

Cu doar 20 de ani în urmă, aproximativ 90% dintre locuitorii Islandei erau creștini religioși. Conform ultimului sondaj, mai puțin de 50% se declară a fi astfel.

Astfel, Islanda este destul de diferită de restul lumii, având în vedere că cei mai tineri de 34 de ani au tendința de a fi mai religioși decât cetățenii mai în vârstă, în special în Africa și în Estul Mijlociu, unde opt din zece oameni se consideră a fi credincioși.

Creșterea ateismului în Islanda


foto: washingtonpost.com

„Secularizarea în Islanda a avut loc destul de repede, în special printre cei tineri”, a declarat Bjarni Jonsson, directorul Asociației de Etică Umanistă din Islanda, o organizație nonguvernamentală ateistă.”Cu o educație ridicată și deschidere a orizonturilor, schimbarea poate avea loc rapid.”

În ciuda acestui trend, Biserica Evanghelică Luterană este încă biserica declarată a statului. Solveig Anna Boasdottir, un profesor al Facultății de Teologie din Islanda, a declarat că „teoriile științei sunt acceptate atât de cei tineri, cât și de cei bătrâni. Acest aspect nu afectează în mod neapărat credința oamenilor în Dumnezeu.”

Cercetarea a scos la iveală faptul că aproximativ 40% din islandezi cred că știința și religia ar trebui să fie folosite concomitent în încercarea de a răspunde la problematici existențiale. În loc de a reflecta pur și simplu asupra secularizării Islandei, cercetătorii sugerează nevoia unei credințe bazată mai mult pe știință.

Ceea ce iese în evidență este faptul că în anul 2015, circa 75% din locuitorii Islandei au fost înregistrați ca membri ai Bisericii Evanghelice Luterane, chiar dacă sondajele recente demonstrează că majoritatea sunt ateiști.

Cu toate acestea, mii de islandezi s-au alăturat unei mișcări antice, Zuit, în decursul anului precedent. Această religie are în centru venerarea zeilor Sumerieni și a atras aproximatic 1% din populație (3000 de oameni). Majoritatea oamenilor sunt mai puțin interesați de religie în sine, cât de faptul că mișcarea promite să înapoieze taxele pe care cetățenii le plătesc ($80 pe an).