Iranul, noi provocări la adresa Occidentului: Demersuri pentru îmbogățirea rapidă a uraniului

Publicat: 05 09. 2019, 08:48
Foto: Președintele iranian, Hassan Rouhani (sursă: hepta.ro)

Iranul va începe vineri să dezvolte centrifuge pentru a accelera îmbogăţirea uraniului, acesta fiind următorul pas către reducerea angajamentelor asumate în acordul nuclear cu puterile occidentale, a declarat miercuri preşedintele Hassan Rouhani, transmite Reuters preluat de news.ro.

În cadrul acordului nuclear din 2015, Iranul a acceptat să păstreze cantităţi restricţionate de centrifuge de primă generaţie, la două centrale nucleare.

Dar dezvoltarea cu succes a unor centrifuge mai avansate i-ar permite să producă de câteva ori mai rapid material pentru o posibilă bombă nucleară.

„Începând de vineri, vor avea loc activităţi de cercetare şi de dezvoltare a unor tipuri diferite de centrifuge şi de noi centrifuge şi la orice este necesar pentru îmbogăţirea uraniului într-un ritm accelerat”, a declarat Rouhani într-un discurs la televiziune.

„Toate limitele aplicate cercetării şi dezvoltării vor fi ridicate începând de vineri”, a afirmat preşedintele.

Iranul afirmă că îmbogăţeşte uraniu numai pentru a asigura combustibil pentru centralele sale nucleare.

Rouhani a mai spus că va lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja drepturile şi interesele şi a numit dezvoltarea centrifugelor ca „al treilea pas” de retragere a angajamentelor asumate în acordul nuclear.