Iranul a interzis jucătoarelor sale de biliard să participe la competiții timp de un an pentru că au ''încălcat'' codurile de conduită islamice la un turneu desfășurat în China, au anunțat autoritățile sportive, anunță Agerpres.
Comisia de disciplină a Federației de bowling, biliard și box nu a dezvăluit natura presupuselor infracțiuni și a spus că va comunica ulterior numele jucătoarelor vizate, informează vineri AFP.
''Femeile trimise la concursuri (de biliard) în China au interdicție de a participa la orice competiție internă și în afara țării timp de un an pentru că au încălcat codurile islamice'', a anunțat pur și simplu comisia, citată de agențiile de știri ISNA și Tasnim.
De la revoluția islamică din 1979, femeile iraniene trebuie să poarte un văl și li se permite să-și arate în public doar fața, mâinile și picioarele. Codul islamic interzice, de asemenea, ca femeile să danseze sau să cânte în public în prezența bărbaților care nu fac parte din familia lor.
Cele mai multe cluburi de biliard din Iran sunt rezervate bărbaților, dar unele au ore speciale pentru femei, care pot ajunge să participe la turnee naționale și internaționale.
În octombrie, Akram Mohammadi a devenit prima iraniană care a câștigat o medalie într-o competiție de biliard, câștigând bronzul la Campionatul Asiei în Emiratele Arabe Unite.
Sancțiunea impusă jucătoarelor de biliard vine la mai puțin de două luni după anunțul făcut de Federația iraniană de șah cu privire la o posibilă măsură disciplinară împotriva a doi sportivi — frate și soră — pentru încălcarea regulilor islamice și politice. Fata jucase fără să poarte vălul, iar băiatul avusese adversar un jucător din Israel, dușman declarat al Iranului.