Iranul a încheiat mai multe contracte cu giganții energetici europeni și a ajuns să exporte 2,5 milioane barili de țiței pe zi

Iranul a încheiat mai multe contracte cu giganții energetici europeni și a ajuns să exporte 2,5 milioane barili de țiței pe zi
Foto:business24.ro

Iranul a încheiat mai multe contracte cu principalele companii energetice din Europa privind vânzarea de țiței, a declarat Mohsen Qamsari, director pentru afaceri internaționale la Compania Națională Iraniană de Petrol, potrivit hellenicshippingnews.com.

Contractele au fost încheiate la cinci luni după implementarea acordului dintre Iran și statele din grupul ”5 plus 1”, ce a pus capăt îngrijorărilor occidentale cu privire la programul nuclear al Teheranului. Încheierea acestui acord a permis ridicarea unor sancțiuni impuse Iranului, astfel încât acesta poate să-și reia exporturile de petrol.

"Iranul a semnat acorduri privind vanzarea de titei cu firme din Rusia (Lukoil), Italia (Saras si Eni), Spania (Repsol), Franta (Total SA), Grecia (Hellenic Petroleum) Elvetia (Vitol Group) si sunt in desfasurare negocieri cu alte companii energetice majore", a susținut Qamsari.

În luna mai, Compania Națională Iraniană de Petrol și OMV, acționar majoritar al Petrom, au semnat o serie de acorduri privind explorarea în comun a unor perimetre petrolifere în Iran.

Exporturile Iranului se ridică în prezent la circa 2,5 milioane de barili pe zi – aproape de nivelul anterior impunerii sancțiunilor, arată un raport Reuters.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)