Iran: Comunicațiile online între fete și băieți, interzise de liderul spiritual Ali Khamenei

Iran: Comunicațiile online între fete și băieți, interzise de liderul spiritual Ali Khamenei
Foto: arabia.msn.com

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a decis să interzică comunicațiile online între fetele și băieții care nu se cunosc, afirmând că acest lucru este ”imoral”, relatează El Mundo.

Ali Khamenei a anunţat această decizie, care va avea caracter de fatwa (edict religios), pe pagina sa (www.leader.ir), ca răspuns la o întrebare pusă de un credincios musulman.

La întrebarea ”care este părerea dumneavoastră despre chatul online între băieţi şi fete?”, liderul spiritual şi politic al Iranului a răspuns: ”Având în vedere caracterul imoral aplicabil acestor cazuri, este un lucru nepermis”.

Potrivit directorului autorităţii împotriva infracţionalităţii cibernetice, Abdolsamad Khorramabadi, aplicaţiile de postare de fotografii sau de trimitere de mesaje prin telefonul mobil sau computer sunt periculoase, având în vedere că prin acestea ”se pot schimba informaţii cu conţinut infracţional” sau, mai concret, deoarece ”permit colectarea şi analizarea de informaţii clasificate şi trimiterea lor în străinătate”.

Peste cinci milioane de pagini pe internet şi reţele sociale precum Facebook sau Twitter sunt blocate în Iran şi nu pot fi accesate decât prin programe de decodare sau VPN.

Comentariul lui Khamenei intervine după ce în decembrie a fost blocată în Iran aplicaţia chineză WeChat, amplu utilizată în această ţară. Ulterior, şi utilizatorii reţelelor Instagram şi Viber au avut probleme de conexiune timp de mai multe ore sau zile, însă la puţin timp după aceea interdicţia a fost ridicată şi toatele reţelele au început din nou să funcţioneze.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`