Abia eliberate de sub controlul jihadiștilor din Statul Islamic, regiunile din nord Irakului se văd martore a unui conflict armat în forțele kurde, care au și organizat un referendum de independență, și forțele guvernamentale sprijinite de trupe antrenate de Iran.
Televiziunea de stat irakiană a anunțat luni dimineață că forțele guvernamentale au preluat controlul asupra unor "vaste teritorii" din regiunea Kirkuk, inclusiv câmpuri petrolifere de la vestul orașului cu același nume, scrie Reuters. Guvernul regional kurd însă a negat aceste informații.
Premierul irakian Haider al-Abadi a ordonat forțelor de securitate "să impună securitatea în Kirkuk în colaborare cu populația orașului și forțele peshmerga (nr. luptători kurzi)", conform televiziunii irakiene.
Departamentul Apărării din Statele Unite a îndemnat irakienii și kurzii să evite orice "acțiune care poate escalada", afirmând într-un comunicat că se opune acțiunilor destabilizatoare care distrag la lupta împotriva Statului Islamic.
Statele Unite au livrat armament atât armatei irakiene cât și trupele kurde peshmerga în acțiunile de luptă împotriva jihadiștilor.
Oficialii kurzi, care au negat că au pierdut vreun teritoriu, au afirmat că cele mai dure lupte s-au dat în sudul orașului Kirkuk unde s-au tras și focuri de artilerie între luptătorii peshmerga și milițiile irakiene șiite, forțe pamilitare antrenate și armate de către Iran.
Niciuna dintre părți nu a făcut public vreun bilanț al numărului de victime cauzat de confruntările armate.
Kirkuk este un oraș multietnic cu o comunitate mare de kurzi care este revendicat de ambele părți.
Tensiunile au escaladat după eliberarea acestei regiuni de sub controlul Statului Islamic ca urmare a organizării de către kurzi a unui referendum de independență pe 25 octombrie care a fost respins atât de Bagdad cât și de restul țărilor, inclusiv Statele Unite.
Bagdadul este sprijinit în opoziția față de cauza kurzilor în special de Iran și Turcia, țări care la rândul lor au comunități importante de kurzi.