Irak: 13 băieți au fost executați de membri ai Statului Islamic pentru că au vizionat un meci de fotbal
13 copii „vinovaţi” că au vizionat un meci de fotbal au fost executați de membri ai grupului terorist Stat Islamic într-o piaţă din oraşul irakian Mosul, notează Corriere della Sera, în ediţia electronică.
Execuţia extrajudiciară a avut loc pe 12 ianuarie, dar informaţiile au fost făcute publice abia acum.
După ce au fost capturaţi într-o zonă aflată sub controlul grupării Stat Islamic în Irak şi Siria, un tribunal improvizat al organizației teroriste a stabilit că cei 13 băieți au încălcat Legea islamică (Sharia) prin urmărirea meciului de fotbal între selecţionata Irakului şi cea a Iordaniei, desfăşurată în cadrul Cupei Asiei.
Copiii au fost executaţi prin împuşcare, sub privirile îngrozite ale rudelor şi localnicilor, cadavrele fiind lăsate câteva ore în stradă, pentru a servi ca exemplu.
Gruparea Stat Islamic controlează părţi extinse din teritoriul Irakului şi Siriei.