13 copii „vinovaţi” că au vizionat un meci de fotbal au fost executați de membri ai grupului terorist Stat Islamic într-o piaţă din oraşul irakian Mosul, notează Corriere della Sera, în ediţia electronică.
Execuţia extrajudiciară a avut loc pe 12 ianuarie, dar informaţiile au fost făcute publice abia acum.
După ce au fost capturaţi într-o zonă aflată sub controlul grupării Stat Islamic în Irak şi Siria, un tribunal improvizat al organizației teroriste a stabilit că cei 13 băieți au încălcat Legea islamică (Sharia) prin urmărirea meciului de fotbal între selecţionata Irakului şi cea a Iordaniei, desfăşurată în cadrul Cupei Asiei.
Copiii au fost executaţi prin împuşcare, sub privirile îngrozite ale rudelor şi localnicilor, cadavrele fiind lăsate câteva ore în stradă, pentru a servi ca exemplu.
Gruparea Stat Islamic controlează părţi extinse din teritoriul Irakului şi Siriei.