Ipoteză: Charlie Chaplin, un rom născut într-o căruţă
O scrisoare adresată celebrului actor Charlie Chaplin sugerează că acesta s-ar fi născut într-o comunitate de romi din West Midlands, conform The Guardian.
Jack Hill, autorul scrisorii recent descoperite de către rudele fostului actor, îl informa pe Charlie Chaplin că nu este un celebru fiu al Londrei ci doar un prunc născut în căruţa reginei romilor, în regiunea Black Patch din apropierea oraşului britanic, Birmingham.
Certificatul de naştere al lui Charlie Chaplin nu a fost niciodată localizat. Black Patch era cunoscută ân jurul anilor 1880 drept o zonă ocupată de romi şi aflată în plină dezvoltare. Despre mama actorului, Hannah, se ştie că provenea dintr-o familie de “călători”.
Nu este imposibil ca Charlie Chaplin să fi fost un rom din West Midlands, notează The Guardian.
Cel mai în vârstă fiu al lui Chaplin rămas în viaţă, Michael, nu este împotriva ideii de a schimba istoria familiei sale. Acesta susţine ca e foarte probabil ca scrisoarea să fi avut o semnificaţie aparte. Altfel de ce ar fi păstrat-o, se întreabă Michael.