Ipoteză a specialiştilor germani: E.coli ar putea fi o armă biologică
E.coli ar putea fi o armă biologică. Este ultima ipoteză de lucru a specialiştilor din laboratoarele Robert Koch din Germania. Tratată discret, astfel încât să nu producă panică, noua ipoteză este luată tot mai des în calcul de publicaţiile din Occident. Între timp, numărul victimelor cauzate de E.coli în Europa a ajuns la 35.
Propagarea bacteriei a început în zona Hamburg – unul din cele mai mari porturi europene prin care se importa mărfuri, inclusiv alimente din Asia. Un mic lot infectat adus cu avionul ar fi dus la identificarea sursei. O cantitate mare de alimente, descărcată din cale, o face imposibila.
În lumea teroriştilor, ameninţările cu arma bacteriologică există de multă vreme. Dar nici teroriştii nu ştiu în ce direcţie se va răspândi bacteria. N-ar fi exclus ca epidemia să ajungă chiar la ei. Cu E.coli s-ar putea să fi încercat un test.
Acestea sunt doar câteva teorii care susţin ipoteza unui atac terorist cu E.coli, pe care realitatea le confirmă parţial. Medicii germani au anunţat, în ultimele 48 de ore, alte două persoane care au decedat din cauza infecţiei cu bacteria legumelor.
În continuare, experţii bacteriologi nu au reuşit să determine zona sau modul în care victimele au contractat infecţia. Cercetătorii de la Institutul Robert Koch însă afirmă, cu fiecare comunicat, că cercul loturilor suspecte de legume se strânge.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că până acum sunt 3255 de îmbolnăviri confirmate sau suspecte, în 16 ţări. Potrivit organizaţiei, cu 5 excepţii, toate cazurile au legătură cu Germania.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf