Ipocrizia Guvernului britanic: Deși susține că sprijină Ucraina și acuză UE că nu apasă pedala sancțiunilor, este singurul stat care cere vize refugiaților ce fug din calea războiului

Ipocrizia Guvernului britanic: Deși susține că sprijină Ucraina și acuză UE că nu apasă pedala sancțiunilor, este singurul stat care cere vize refugiaților ce fug din calea războiului
Boris Johnson anunță sfârșitul restricțiilor Covid în Anglia . Foto: Hepta.ro / DPA Images / Stefan Rousseau

Deși premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a promis că va contribui la criza refugiaților ucrainieni prin preluarea acestora, așa cum au făcut deja multe state europene, realitatea din teren pare a fi alta. Guvernul Marii Britanii invocă numeroase prevederi birocratice pentru a bloca accesul celor care fug de război să pătrundă pe tărâm britanic.

Ipocrizia guvernului britanic în privința crizei refugiaților și a sancțiunilor energetice

Asta în ciuda faptului că încă de la începutul crizei Marea Britanie a anunțat că va sprijini Ucraina. Pe de o parte Guvernul Boris Johnson joacă rolul de salvator prin  trimiterea de arme către trupele ucrainiene și prin condamnarea invaziei ruse, pe de altă parte întoarce spatele în mod cinic refugiaților ucrainieni blocându-le accesul pentru că nu au obținut vize.

Tot guvernul britanic este cel care face un joc ipocrit și în ceea ce privește gazul și petrolul rusesc, după ce SUA  a decis sistarea importurilor dinspre Federația Rusă. Marea Britanie a urmat la rândul ei măsura, dar în același timp a pus presiune pe statele europene să urmeze exemplul. Guvernul britanic a sugerat că primind hidrocarburi din Rusia, statele europene sprijină de fapt mașinăria de război a lui Putin.

Acuzațiile nu iau în calcul însă uriașa dependență a UE de gazele și petrolul rusesc și potențialele crize sociale pe care le-ar cauza stoparea importurilor dinspre Federația Rusă. Practic, deși susține că statele occidentale trebuie să fie mai unite în contextul crizei din Ucraina, Marea Britanie militează indirect pentru o slăbire a blocului comunitar din punct de vedere economic.  Același joc dublu iese în evidență și în gestionarea crizei migranților.

Încercând să se alăture familiilor lor de peste Canalul Mânecii, aproximativ 150 de ucraineni care au fugit din ţara lor invadată de Rusia au fost obligați de oficiali britanici să se întoarcă şi să meargă la Paris sau Bruxelles pentru a obţine vizele necesare de la consulate.

Marea Britanie, acuzată de tratament inuman față de refugiații din Ucraina

Așa cum constată publicația The Economist, tratamentul acordat de Marea Britanie până acum refugiaților ucraineni a combinat călcarea în picioare, indiferența, aroganța și lipsa de compasiune.”Este, din păcate, tipic guvernului de la Londra”, scriu jurnaliștii britanici.

Pe măsură ce a început invazia, țările Uniunii Europene au convenit rapid că toți ucrainenii ar putea intra fără vize și ar putea trăi, munci și primi asistență socială timp de cel puțin un an.

În schimb,  Marea Britanie care a părăsit UE invocând birocrația greoaie și care a anunțat că vrea relații mai strânse cu țări din afara blocului, precum Ucraina, pune în calea ucrainienilor ce fug disperați de război bariere procedurale pentru a împiedica stabilirea lor în Marea Britanie.

Ministrul britanic de interne, Priti Patel, a spus că ucrainenii ar putea primi refugiu doar dacă au deja membri apropiați ai familiei stabiliți în Marea Britanie. Motivul invocat de britanici este halucinant:  ucrainienii ar trebui să obțină vize înainte de a fi lăsați să intre în țară, pentru că pot veni infiltrați și „extremiști” ruși . Oficialii chiar au insinuat că Irlanda pune în pericol securitatea Marii Britanii deschizându-și porțile pentru refugiații ucrainieni.

Marea Britanie a fost criticată dur de către autoritățile franceze. Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a criticat  într-o scrisoare adresată omologului său britanic „răspunsul total inadaptat” și „lipsa de umanitate” faţă de refugiaţi.

Sute de cetăţeni ucraineni au sosit la Calais de la începutul războiului, potrivit ministrului francez de interne.  De câteva zile, situaţia lor este o sursă de fricţiuni între Londra şi Paris, ale căror relaţii sunt deja tensionate de problema trecerilor ilegale de migranţi.

Guvernul francez a anunţat joi că Marea Britanie va înfiinţa „un soi de consulat” la Calais pentru a elibera vize direct, pe loc, ucrainenilor aflaţi acolo. „Devine imperativ ca reprezentanţa voastră consulară, în mod excepţional şi pentru perioada crizei, să poată elibera vize pentru reîntregirea familiei direct la Calais”, îi spune omologului britanic ministrul de interne Gérald Darmanin.

Jocul dublu făcut de guvernul britanic în privința sancționării oligarhilor

Însă aceste cazuri nu sunt singurele care indică incoerența Guvernului de la Londra. Ea a ieșit în evidență și în cazul sancțiunilor impuse oligarhilor ruși. Deși arată cu degetul către statele europene că nu calcă pedala ruperii legăturii cu Moscova, guvernului britanic i-a luat săptămâni să îl sancționeze pe celebrul oligarh Roman Abramovici. Și asta la presiunile societății civile.

Guvernul Marii Britanii a înghețat activele deținute de șapte oligarhi ruși, printre care Roman Abramovici, Igor Secin, Oleg Deripaska și Dmitri Lebedev, după ce presiunea publică a devenit foarte mare.

De menționat că lui Abramovici i s-a permis să continue activitățile legate de clubul de fotbal Chelsea FC, pe care îl controlează de aproape două decenii.

Decizia sancționării celor șapte oligarhi, printre cei mai influenți ruși din Londra, a venit după două săptămâni de presiuni din partea societății civile și a opoziției, care au acuzat guvernul Boris Johnson că evită să sancționeze oligarhii ruși care au sprijinit Partidul Conservator.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`