CUTREMUR în Orientul Mijlociu: Iordania vrea înapoi de la Israel două teritorii

Publicat: 22 10. 2018, 14:49

A apărut o nouă sursă de disensiuni în Orientul Mijlociu, zonă măcinată de astfel de conflicte interminabile, după ce Iordania a anunţat că vrea înapoi mai multe teritorii de la Israel.

Regele Abdullah II al Iordaniei a declarat că va denunţa o parte a tratatului de pace semnat în 1994 cu statul israelian, care i-a permis acestuia să închirieze două bucăți din teritoriul irodanian, anunţă al Jazeera, potrivit stirileprotv.ro.

„Am informat Israelul de terminarea aplicării anexelor tratatului de pace referitoare la al-Baqura (zona din nord – n.r.) şi al-Ghumar (zona din sud – n.r.)”, a declarat regele Abdullah II.

Conform tratatului, Israelul a putut să închirieze 405 hectare de teren agricol de la graniţa de sud cu Iordania, precum şi o zonă din nord. Teritoriile au rămas în proprietatea Iordaniei, însă drepturile de exploatare au aparţinut unor entităţi private din Israel.
Cele două zone, foarte fertile, au fost exploatate de Israel timp de 25 de ani, iar pe 25 octombrie 2019 ar fi trebuit extinsă perioada de închiriere.

„Al-Baqura şi al-Ghumar sunt pământ iordanian şi vor rămâne iordaniene”, a mai spus regele.

În urma anunţului regelui iordanian, Israelul are la dispoziţie 12 luni pentru a elibera cele două teritorii.

De cealaltă parte, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat dispus să negocieze cu Iordania o extindere a perioadei de închiriere.

(Sursa foto: timesofisrael.com)

Iordania este unul dintre cele mai sărace state arabe, dar şi singurul stat arab care a semnat un tratat de pace cu Israel după Războiul de Şase Zile din 1967.