Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)

Publicat: 19 09. 2024, 20:57
Foto: Ionuț Stroe / Facebook

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a vorbit în cadrul Știrilor B1 TV despre rezoluția adoptată în Parlamentul European, care prevede ajutoare pentru România și pentru țările care au fost afectate de aceste inundații, în ultimele zile.

Stroe a fost întrebat ce fel de ajutor ar putea primi România în urma acestor inundații.

„Nu știm care sunt motivele pentru care Marcel Ciolacu nu a fost invitat la această discuție”

“Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României. Primele țin de măsuri urgente pentru salvarea de vieți și anume lucruri care sunt absolut necesare nouă, dar și instituțiilor și oamenilor care sunt în momentul de față în suferință. Apropo de intervenția rapidă care trebuie efectuată, cel de al doilea tip de măsuri care pot, bineînțeles, sprijini autoritățile din România, este cel al investițiilor care, practic, să prevină și să protejeze suplimentar tot ceea ce înseamnă așezările de vieți omenești din zonele afectate. Sunt zone cu risc, zona Galați nu este singura din țară în care, din păcate, sunt necesare investiții majore pentru a preveni, pentru a proteja populația și pentru a crea o infrastructură care să asigure această securitate în caz de incidente majore.

Europa întreagă trece prin transformări de ordin climateric extrem, extrem de semnificative. Din păcate, se schimbă foarte, foarte dramatic modul în care precipitațiile sau perioadele de secetă se succed una după cealaltă și avem aceste fenomene meteorologice total neprevăzute și de o putere nemaiîntâlnită până în momentul de față. De altfel, Comisia Europeană prin președinta von der Leyen a invitat toți șefii de guverne. Din păcate, nu știm care sunt motivele pentru care Marcel Ciolacu nu a fost invitat la această discuție, cel puțin din zona de est și centru a Europei, țări care sunt afectate în momentul acesta de inundații, iar consultarea cu acești oameni este absolut vitală.

Mâine va fi o asemenea întâlnire. Nu știm care sunt motivele. Am văzut harta țărilor invitate, nu înțelegem de ce România nu este reprezentată, dar, prin amendamentele și din propunerile noastre ale liberalilor lansate direct în Parlamentul European și în cadrul Comisiei, autoritățile române vor fi și ele sprijinite.

Vedeți foarte bine, în aceste momente, privim așa cu extrem de multă îngrijorare și empatie, deopotrivă, acești oameni din Galați și din Vaslui, dar oricine poate să fie afectat, Doamne ferește, în viitor de aceste lucruri și trebuie să ne pregătim”.