Până în toamnă, vom avea 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice, ceea ce înseamnă că, practic, Marea Baltică devine o mare NATO, a declarat col. (r) Ion Petrescu, analist militar, marți, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, sugerând că în următoarele luni și Suedia va adera la NATO, cum s-a întâmplat în cazul Finlandei astăzi.
Întrebat despre aderarea Finlandei la NATO, analistul militar român a explicat: „Este un efect la care nu s-a gândit Vladimir Vladimirovici Putin atunci când a decis, pe 24 februarie (2022, n.r.), invadarea ilegală a fostului stat sovietic Ucraina”.
„Vom asista, după alegerile din 14 mai 2023 din Turcia, și la un proces prin care și Suedia va primi, întâi, votul parlamentului de la Ankara, apoi pe acela al legislativului de la Budapesta. Până în toamnă, vom avea 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice, ceea ce înseamnă că, practic, Marea Baltică devine o mare NATO”, a continuat Ion Petrescu.
Întrebat dacă ne putem aștepta la un răspuns militar al Rusiei în campania din Ucraina ca urmare a extinderii NATO, el a afirmat: „Mulțumesc pentru întrebare și felicitări pentru formularea ei, pentru că trebuie să reiterăm și la B1 TV o realitate – sigur că Federația Rusă are dreptul să comenteze așa cum dorește evenimente pe care le dezavuează, cum este intrarea Finlandei în NATO, are dreptul să facă și exerciții în arealul unde are nave militare, care sunt anunțate dinainte, se cunoaște componența, scopul acestora, zonele de tragere, amplasarea țintelor, dar, practic, și asta aș vrea să se rețină de cei care se uită la emisiune la dumneavoastră, nu are niciun efect asupra defensivei puternice a Alianței Nord-Atlantice”.