Ion Petrescu: Centrala de la Zaporojie, un obiectiv de importanță strategică. Este normal ca ucrainenii să încerce recuperarea sa sub orice formă / Nu se pune problema unui dezastru nuclear (VIDEO)

Ion Petrescu: Centrala de la Zaporojie, un obiectiv de importanță strategică. Este normal ca ucrainenii să încerce recuperarea sa sub orice formă / Nu se pune problema unui dezastru nuclear (VIDEO)
Col. (r) Ion Petrescu, analist militar. Foto: captură B1 TV

Centrala nucleară de la Zaporojie este un obiectiv de importanță strategică, a declarat col. (r) Ion Petrescu, analist militar, miercuri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Ion Petrescu, pe B1 TV, despre centrala de la Zaporojie: „Nu se pune problema unui dezastru nuclear”

Întrebat dacă România ar trebui să fie îngrijorată de evenimentele de la centrala nucleară Zaporojia, analistul militar român a explicat: „În război există multe dezinformări. Dacă ne referim la situația de la Zaporojie, trebuie să știe telespectatorii că tone de combustibil nuclear erau și pe timpul existenței Uniunii Sovietice, ulterior pe timpul prezenței în cadrul Ucrainei a acestei centrale nucleare, iar acum este o continuitate a situației în condițiile în care din cele șase reactoare trei au rămas în funcțiune și sunt asigurate de tehnicieni ucraineni – e adevărat, sub paza energică a 500 de militari ruși, un batalion din forța pentru operațiuni speciale destinată ocupării unui teritoriu ucrainean substanțial”.

„La momentul la care discutăm, nu se pune problema unui dezastru nuclear din două motive. Există o monitorizare din partea Federației Ruse astfel încât să nu aibă surprize, deoarece un dezastru nuclear la Zaporojie nu ar afecta doar teritoriul Ucrainei, el s-ar extinde și pe teritoriul Federației Ruse, ceea ce ar fi pentru Vladimir Putin o lovitură chiar înainte de 11 septembrie, când sunt alegeri în 15 din zonele care sunt conduse de guvernatori în Federația Rusă”, a adăugat Ion Petrescu.

„Pe de altă parte, Ucraina chiar dacă cere prin diferite modalități, începând de la discursul președintelui Zelenski, la punctele de vedere exprimate de o serie de oficiali de la Kiev, ca să i se redea autoritatea asupra centralei, nu o va primi, pentru că aici este o luptă pentru teritorii și momentan, din nefericire, această centrală nucleară se află în teritoriul sudic ocupat de forțele ruse”, a continuat el.

Analistul militar spune că această centrală este „un obiectiv de importanță strategică”.

„Este normal ca ucrainenii să încerce recuperarea sub orice formă a centralei, după cum este normal ca militarii ruși să încerce păstrarea centralei, pentru că este un obiectiv de importanță strategică această centrală nucleară de la Zaporojie, este cea mai mare de pe continentul nostru european”, a explicat Ion Petrescu.

„Din perspectiva României, e bine să monitorizăm situația, dar nu este în niciun caz o chestiune care să genereze, să fie o treabă mai periculoasă, mai tensionată decât luna martie 2022, când știm că s-a deschis pentru prima dată focul asupra acestei centrale”, a mai spus col. (r) Ion Petrescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)