Ion Cristoiu: „L-am văzut pe Fidel Castro!”
Ion Cristoiu scrie în Gîndul de joi despre momentul în care l-a văzut pe Fidel Castro, liderul comunist din Cuba care a decedat recent și a fost omagiat de sute de mii de oameni. Acest moment a avut loc în anul 2001, când Fidel Castro apărea la televizor, implicat într-o manifestație revoluționară.
„În carne şi oase l-am văzut la ceremonia de deschidere a celei de a 105-a Conferinţe Interparlamentare. Locul: Sala Mare a Palatului Congreselor. Data: 1 aprilie 2001, ora 19”, informează Cristoiu.
Jurnalistul menționează că a fost impresionat de talentul oratoric al liderului comunist, din pricina faptului că discursurile acestuia durează ore întregi. „La deschiderea celei de-a 105-a Conferinţe interparlamentare din 2 aprilie 2001, la care am asistat, discursul său e scurt, uimitor de scurt. Chiar şi în aceste condiţii, el reuşeşte să electrizeze sala. Şi nu doar pentru că participau mulţi parlamentari din lumea a treia, dar şi pentru că Oratorul Fidel Castro e un spectacol unic”.