Inundațiile masive din New York au făcut ravagii. Un leu de mare a evadat de la grădina zoologică Central Park

Publicat: 01 10. 2023, 11:30
Sursa foto: unsplash

Un leu de mare a scăpat de la grădina zoologică din Central Park, din New York, vineri, în contextul ploilor abudente care au inundat străzile, stațiile de metrou și bazinul în care animalul înota.

Leul de mare s-a plimbat prin zona grădinii până să ajungă înapoi în piscină

Leul de mare a ieșit din piscina sa și s-a plimbat, pentru scurt timp, prin zona grădinii zoo. Angajații au privit plimbarea animalului în timp ce așteptau să ajungă înapoi în bazinul său, pe care îl mai împarte cu alți doi lei de mare, conform Libertatea.

„Niciun angajat sau vizitator nu a fost în pericol, iar leul de mare a rămas în interiorul grădinii zoologice, fără a încălca perimetrul secundar al grădinii zoologice”, a transmis Jim Breheny, vicepreşedinte executive al Wildlife Conservation Society’s Zoos and Aquarium (Societatea pentru conservarea faunei sălbatice din grădini zoologice şi acvarii).

Grădina zoologică din Central Park face parte din cea mai mare rețea de parcuri urbane de animale sălbatice din lume.

New York-ul se află în stare de urgență decretată de guvernator după ce inundațiile masive au făcut ravagii, au dus la închiderea unui terminal al aeroportului LaGuardia, la închiderea drumurilor din cauza apei prea mare, dar și a stațiilor de metrou. În plus, foarte multe case au fost distruse de ape, pagubele ridicându-se la mii de dolari.