Întreaga lume urmărește imaginile despre groaza și drama civililor evacuați, ambasadorul israelian în UK: „Nu e nicio criză umanitară în Gaza”
Situația din Israel și Fâșia Gaza, unde sunt blocați și cetățeni români, este urmărită de o lume întreagă. „Va fi un război lung” i-a spus ministrul israelian al Apărării secretarului de stat american Antony Blinken.
Peste 2.800 de palestinieni au murit în raidurile aeriene de până acum
ONU a emis deja un avertisment: produsele esențiale sunt pe terminate în Fâșia Gaza. Fiecare locuitor mai are, în medie, doar câte 3 litri de apă pe zi pentru băut, gătit și spălat. În plus, se estimează că enclava palestiniană mai are combustibil pentru generatoarele electrice de urgență pentru doar 24 de ore.
Asta în condițiile în care spitalele se luptă pentru a face faţă numărului tot mai mare de victime. Pentru că morgile sunt pline, trupurile neînsuflețite sunt ținute si în mașini frigorifice care transportau altădată înghețată.
Însă Tzipi Hotovely, ambasadorul israelian în Marea Britanie, a spus: „Nu este nicio criză umanitară în Gaza. Israel are responsabilitatea siguranței israelienilor, iar Hamas are responsabilitatea siguranței palestinienilor. Acesta este momentul în care Hamas trebuie să plătească prețul. Israelienilor nu li s-a oferit oportunitatea de a fi în siguranță… au fost măcelăriți în paturile lor”.
Israelul, poate porni în orice moment o ofensivă terestră. Sunt gata să le vină în ajutor 2.000 de soldaţi americani. Între timp, satele israeliene din partea de nord a țării, în apropierea graniței cu Libanul, se golesc. Armata israeliană a anuntat evacuarea a 28 de comunități rurale aflate la 2 kilometri de granița libaneză. Astfel se creează o zonă tampon care ar permite Israelului să lupte pe un nou front, cu alti inamici: militanții Hezbollah, grupare susținuta de Iran.