Interpolul a publicat imagini ale complicelui teroristului de la Burgas, la cererea Bulgariei

Publicat: 30 08. 2012, 21:32
Toate țările membre ale Interpol au fost rugate de autoritățile bulgare să facă publică fotografia din permisul de conducere și două imagini create pe calculator ale celui suspectat de complicitate cu...

Toate țările membre ale Interpol au fost rugate de autoritățile bulgare să facă publică fotografia din permisul de conducere și două imagini create pe calculator ale celui suspectat de complicitate cu teroristul de pe aeroportul Burgas.

Se crede că suspectul vorbește engleza cu accent și este înalt de 1,70 – 1,75 metri, posibil originar din Orientul Mijlociu, cu ochi căprui si păr șaten închis, conform descrierii făcute de site-ul Interpolului.

Acest apel al autoritătilor bulgare vine după publicarea de către Interpol oe 2 august a unor imagini realizate pe calculator înfățișând atacatorul.

În atacul cu bombă care a avut loc pe 18 iulie pe aeroportul bulgar Burgas au fost uciși cinci israelieni și șoferul bulgar al autocarului lor, iar peste 30 de persoane au fost rănite.

Tot la cererea autorităților bulgare, Interpol a dat publicității și un anunț special, prin care se caută informații despre cadavrele neidentificate, tuturor celor 190 de țări membre ale organismului international de poliție, într-o încercare de a îl identifica pe terorist.

Oricine are informații despre identitatea presupusului complice sau a atacatorului însuși poate contacta poliția locală, autoritățile bulgare sau Interpolul.