Întâmplare terifiantă în Honduras: O fată a fost dezgropată după ce iubitul ei a susținut că a auzit zgomote din mormânt. Ce a descoperit familia (VIDEO)

Publicat: 04 09. 2016, 19:36

Întâmplare desprinsă din filmele de groază în Honduras. O adolescentă de 16 ani a fost dezgropată la două zile de la înmormântare după ce prietenul ei a susținut că a auzit zgomote din mormânt.

Neysi Perez a suferit un atac de cord și a murit. La o zi de la înmormântare, Rudy David Gonzales, iubitul ei, a alertat familia că a auzit zgomote din mormântul ei.

Rudele fetei au decis să spargă cavoul după ce spusele băiatului au fost confirmate de un angajat al cimitirului.

O fată din Honduras a fost dezgropată după ce iubitul ei a susținut că a auzit zgomote din mormânt

#DIRECT_ONE_tensd6#

”Nu mirosea a cadavru, avea o temperatură normală a corpului. Din gura ei a ieșit apă cu sânge", a povestit sora fetei, Gladys, potrivit express.co.uk.

Neysi Perez a fost dusă la spital, dar medicii nu au putut face nimic. Ei sunt de părere că țipetele au fost doar în capul băiatului, dar nu-și explică de ce fata avea zgârieturi pe mâini.

De asemenea, geamul din interiorul sicriului era spart, fapt ce-i determină pe membrii familiei să creadă că fata a încercat să se salveze.

Neysi Perez a fost înmormântată din nou în același loc.