Schimbare de poziţie a Casei Albe faţă de conflictul israeliano-palestinian. În urma întâlnirii dintre Donald Trump şi Benjamin Netanyahu, Statele Unite par să nu mai susţină necesitatea formării a două state şi ar fi de acord şi cu menţinerea unui singur stat în condiţiile unui acord al ambelor părţi. În afară de acest subiect, cei doi liberi au mai discutat pe tema luptei împotriva terorismului şi a relaţiei dintre Washington şi Tel Aviv, informează B1 TV.
Unul din subiectele intens dezbătute de cei doi lideri la conferinţa de presă comună a fost situaţia Israelului şi Palestinei. Trump s-a arătat mulţumit cu orice rezolvare care să fie pe placul ambelor părţi.
”Mă uit la soluţia cu un stat şi două state şi îmi place cea cu care sunt de acord ambele părţi. Sunt foarte fericit dacă va fi aleasă o soluţie pe placul ambelor părţi. Pot trăi cu oricare dintre ele. Am crezut o perioadă că varianta cu două state va fi cea mai uşoară. Dacă Israelul şi palestinienii sunt fericiţi, atunci sunt fericit cu soluţia care le convine mai mult”, a declarat liderul de la Casa Albă.
Benjamin Netanyahu a subliniat că sunt doar două condiţii pentru pace în zonă.
Întâlnire între Donald Trump și Benjamin Netanyahu: Casa Albă pare că are un alt punct de vedere cu privire la conflictul israeliano-palestinian
#DIRECT_ONE_ywsxnz#
”În loc de un acord cu etichete, mai bine unul cu substanţă. Există două condiţii pentru pace. În primul rând, palestinienii trebuie să recunoască statul evreu. Apoi, în orice acord de pace, Israelul trebuie să menţină controlul asupra securităţii asupra întregii zone situate la vest de Râul Iordan”, a spus Netanyahu.
Trump a mai spus că şi-ar dori ca ambasada americană în Israel să fie mutată în Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a atras atenţia că şi-ar dori să vadă o atitudine mai reţinută în ceea ce priveşte coloniile evreieşti din teritoriile palestiniene, în contextul în care se doreşte pacea.
Problema teroristă nu a fost nici ea ignorată, iar Donald Trump a reamintit de ameninţarea iraniană.
”Provocările de securitate cu care se confruntă Israelul sunt enorme, inclusiv ameninţarea ambiţiilor nucleare ale Iranului. Unul dintre cele mai proaste acorduri pe care le-am văzut este acordul cu Iranul”, a mai precizat Trump.
Pe de altă parte, Netanyahu s-a arătat mulţumit de poziţia Casei Albe faţă de Iran şi de lupta dusă împotriva terorismului.
”Aţi spus că Statele Unite sunt hotărâte să prevină Iranul să obţină armament nuclear. Sub conducerea dumneavoastră sunt convins că putem inversa valul în creştere al terorismului islamic radical. Israelul este alături de dumneavoastră şi eu sunt alături de dumneavoastră”, a mai spus Netanyahu.
Premierul israelian a fost însoțit de soția sa, Sara, la Casa Albă, iar prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost alături de soțul său drept gazdă la această întâlnire.