Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, are miercuri o întrevedere cu Papa Francisc, la Casa Albă.
Papa Francisc va efectua o vizită de șase zile în Statele Unite ale Americii, aceasta făcând parte dintr-o vizită a Suveranului Pontif care va dura 10 zile: patru zile în Cuba și șase în SUA, relatează Mediafax.
Aproximativ 15.000 de persoane sunt așteptate în fața Casei Albe, pentru a asculta discursul Suveranului Pontif, dar și pe cel al președintelui Barack Obama. Înaintea discursurilor, vor fi ascultate imnurile Vaticanului (Inno e Marcia Pontificale) și cel al Statelor Unite (The Star Spangled Banner).
Aceasta este cea de-a doua întâlnire dintre Obama și Papa Francis, după cea din primăvara lui 2014, de la Vatican.
Papa Francis este cel de-al treilea papă care vizitează Casa Albă. Prima întâlnire a fost între Jimmy Carter cu Papa Ioan Paul al II-lea în 1979, iar cea de-a doua întâlnire a fost între George W. Bush cu Papa Benedict al XVI-lea în 2008.
După vizita din Biroul Oval, Papa urmează să se întâlnească cu imigranți, persoane fără adăpost, deținuți dar și să conducă o ceremonie în zona World Trade Center împotriva terorismului și pentru respectul între religii.
La finalul acestei vizite în SUA, Papa Francisc va vorbi sâmbătă și duminică în prezența a aproximativ un milion și jumătate de oameni în Philadelphia.