Insulele din Grecia, fără apă în plin sezon tusitic. Ce au făcut autoritățile pentru a combate seceta

Publicat: 29 07. 2024, 09:15
Actualizat: 29 07. 2024, 09:47
Sursă foto: Pixabay - Pexels

În sezon turistic, Grecia se confruntă cu un val de secetă, datorat temperaturilor neobișnuite înregistrate atât iarna, cât și vara, precipitațiilor puțne și schimbărilor climatice.

Stare de urgență în Grecia

Autoritățile de pe insula Sifnos, în arhipelagul Cicladelor, au declarat stare de urgență după ce au observat că în unele zone, consumul de apă în luna iunie s-a dublat față de cel din aceeași lună a anului trecut, portivit profit.ro.  Sifnos este o insulă mică, cu 3.000 de locuitori și 74 km pătrați, care anul trecut a fost vizitată de 135.000 de turiști.

„În unele localități consumul era dublu față de cel din iunie anul trecut și estimăm că în perioada iulie-octombrie consumul va ajunge la 300.000 mc, în timp ce capacitatea noastră de furnizare pentru această perioadă este de circa 270.000 mc”, a declarat, pentru EFE, primarul din Sifnos, Maria Nadali.

În urma iernii aride, care a fost cea mai călduroasă din Grecia, apa din puțuri este la un nivel minim. De aseemenea, în luna iunie s-a înregistrat o avarie la cea mai mare unitate de desalinizare din insulă, ce a dus la lipsa furnizării apei pentru uzul uman.

Consiliul local al insulei a solicitat locuitorilor și turiștilor să raționalizeze consumul de apă. „Deși am luat multe măsuri, acestea nu dau rezultate dacă lumea nu cooperează”, a subliniat Nadali. Autoritățile au afiramt că vor efectua controale și chiar va exista riscul opririi accesului la rețeaua de alimentare celor care consumă excesiv de multă apă.

În ce alte zone s-a declarat stare de urgență

În mai multe regiuni din Grecia, precum în Leros, în Marea Egee, și în unele regiuni din insulele Creta și Kefalonia, s-a declarat stare de urgență. În insulele Karpathos și Serifos au fost impuse restricții privind utilizarea apei pentru piscine.

„Rezervoarele noastre sunt aproape goale, au o cantitate de apă ce acoperă cinci zile de alimentare în condiții normale”, a avertizat Emanuil Kurletakis, viceprimar al municipiului Minoa Pediada, situat în centrul Cretei.

Seceta afectează culturile de cartofi și măslini, potrivit lui Kurletakis, iar autoritățile încearcă să găsească noi surse de apă.