Insula spaniolă Ibiza riscă să rămână fără apă, în condiţiile în care numărul turiştilor a crescut semnificativ după atacurile teroriste din Turcia şi Tunisia.
“În prezent, avem o capacitate de aproape 100.000 de paturi pentru turişti şi o populaţie înregistrată de aproximativ 13.000 de locuitori. Mai mulţi oameni pe insule înseamnă mai mulţi oameni care ne consumă resursele, apa, mediul ”, a precizat ministrul Turismului din Insulele Baleare, Vincent Torres, scrie news.ro
„Insula are numai 572 de kilometri pătraţi; nu putem susţine o creştere mai mare a turismului”, a avertizat oficialul. .
Torres a explicat că există limite în ceea ce priveşte apa potabilă disponibilă, în ceea ce priveşte infrastructura, inclusiv cea rutieră, şi în ceea ce priveşte capacitatea clinicilor şi spitalelor.
El a dat, însă, asigurări, că autorităţile au început să ia măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei.