Institutul Robert Koch: Germania, pe cale de a ieși din criza provocată de COVID-19 după weekendul de Paște

Publicat: 14 04. 2020, 14:16
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Institutul Robert Koch (RKI) nu recomandă încă ridicarea măsurilor pentru stoparea răspândirii infectărilor cu coronavirus. Este precizarea președintelui RKI, Lothar Wiele, făcută marți într-o conferință de presă.Numărul de cazuri nu va mai crește atât de mult, datorită mai ales disciplinei multor cetățeni. „Măsurile luate sunt eficiente”, a declarat spus Wieler, care a subliniat că în Germania criza provocată de COVID-109 ar putea fi depășită după weekendul de Paște.

Cu toate acestea, cifrele privind îmbolnăvirilor a continuat sp crească li nu există iciun indiciu că ele vor scădea prea curând. În unele regiuni există chiar creșteri puternice ale ratei infectărilor, iar din ce în ce mai multe persoane în vârstă din azile sunt infectate, scrierbb24.de.

„Încă nu putem vorbi de izolare”, a spus Wieler. „Observăm o încetinire”. RKI se străduiește ca așa-numitul număr de reproducere să treacă sub unul sau să fie unul – astfel încât o persoană infectată să poată transmite virusul doar unui individ, în medie. RKI calculează în prezent acest factor la 1,2.

Conform RKI, în prezent, în Germania există 125.089 de infecții cu Covid19 confirmate. Până în prezent, 2.969 de persoane au murit de coronavirus la nivel național. În același timp, RKI estimează că aproape 70.000 de persoane care aveau Covid19 s-au recuperat.

Potrivit lui Wieler, a fost pozitiv faptul că „valul de gripă a fost decuplat de valul Covid”.

Potrivit RKI, în prezent există suficiente paturi de terapie intensivă și echipamente de ventilație în spitale pentru a stăpâni criza. „Având în vedere dinamica actuală, nu sunt prevăzute blocaje”, spune Wieler.

Institutul Robert Koch (RKI) a susținut, în esență, recomandările recente ale Academiei Naționale Leopoldina în dezbaterea cu privire la posibila relaxare a măsurilor corona. Cu excepția „mici detalii”, RKI consideră că „nu există diferențe majore în evaluarea situației”, a declarat marți președintele RKI, Lothar Wieler, la Berlin.

RecomandărileAcademiei Naționalede Științe Leopoldina

În contextul în care în Germania se vorbește despre ridicarea treptată a restricțiilor, Academia Națională de Științe Leopoldina a făcut, luni, o serie de recomandări cu privire la modul în care ar urma să fie realizată relaxarea.

În acest sens, oamenii de știință recomandă reluarea cursurilor doar de către elevii școlilor primare și secundare, cu unele restricții, precum și obligația purtării măștilor în mijloacele de transport în comun.

ar trebui să revină la ore elevii din anii terminali, iar acest lucru ar urma să se întâmple cu respectarea unor măsuri de siguranță. Lecțiile ar urma să se concentreze mai ales pe materiile de bază, adică limba germană și matematica, iar clasele ar trebui să fie formate din cel mult 15 elevi.

Oamneii de știință pledează și pentru introducerea obligativității purtării măștilor de protecție în mijloacele de transport public, precum și la supermarketuri și chiar la locul de muncă.

De asemenea, în viziunea lor, evenimentele sociale, culturale și sportive, acestea ar trebui să fie organizate din nou, în mod treptat, în funcție de posibilitățile de a menține distanțarea socială, mai recomandă specialiștii.