Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a decis expulzarea însărcinatului cu afaceri american.
Această decizie a venit pe fondul noilor sancțiuni economice impuse de către Washington în urma realegerii sale de duminică, informează Agerpres.
„L-am declarat persona non grata pe însărcinatul cu afaceri al SUA (Todd Robinson – n.r.) şi am anunţat plecarea sa în 48 de ore. Resping toate sancţiunile împotriva Republicii Bolivariene Venezuela pentru că ele fac rău, ele provoacă suferinţă poporului venezuelean”, a declarat preşedintele socialist.
De asemenea, Maduro l-a expulzat și pe Brian Naranjo, numărul doi din misiunea diplomatică, acuzându-l că este reprezentantul la Caracas al CIA.
„Vom prezenta ţării probe privind conspiraţia în domeniul militar a însărcinatului cu afaceri al SUA şi a ambasadei sale, a conspiraţiei în domeniul economic şi a conspiraţiei în domeniul politic”, a dat asigurări Maduro, calificându-l pe Robinson drept „conspirator activ, care abuzează de lege şi încalcă legea internaţională”.