Implicat într-un scandal de corupție în care este acuzat că a discutat despre oferirea unei funcții unui magistrat în schimbul informațiilor referitoare la o altă investigație de corupție, Sarkozy află că înregistrările interceptărilor private vor constitui probe împotriva sa.
„Contrar speranțelor noastre legitime, instanța nu a susținut solicitarea noastră de respingere a înregistrărilor”, spune unul dintre avocații fostului președinte.
Sarkozy este liderul partidului de opoziție Uniunea pentru o Mișcare Populară și plănuiește o revenire pe scena politică odată cu alegerile prezidențiale din 2017.
Potrivit Mediafax, interceptarea conversațiilor lui Sarkozy s-a realizat în contextul anchetei privind acceptarea unor donații ilegale din partea moștenitoarei companiei L’Oreal.