15 jurnaliști au primit permisiunea de a vizita camera de control, de unde era coordonată activitatea din complexul atomic de la Cernobîl până în ziua deflagrației, 26 aprilie 1986. Aceștia au prezentat imagini din interiorul camerei de control de la Cernobîl, la 33 de ani de la explozie. Panourile și ecranele sunt pline de rugină și fără lumina reflectoarelor este beznă deplină.
Turul de prezentare pentru jurnaliști va fi urmat de altele, destinate turiștilor, evident în condiții de protecție specială, pentru a nu le dăuna sănătății, conform tabu.ro.
Mulți ani, turiștilor li s-a permis să viziteze doar curțile școlilor abandonate, parcurile de distracții și cartiere din zona de excludere de la Cernobîl. Zonele respective nu mai sunt considerate periculoase în prezent. Dar Reactorul 4, acolo unde s-a produs cel mai grav accident nuclear civil din istorie, a rămas închis pentru toată lumea, cu excepția cercetătorilor, a angajaților de la curățenie și a câtorva jurnaliști – până acum.