INCREDIBIL: Șeful Anticorupției a fost pus LA PĂMÂNT! (FOTO)
Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost „pus la pământ”. S-a întâmplat în timpul unei instruiri a ofițerilor și procurorilor anticorupție, despre cum să aplice măsurile de bază de prim ajutor în cazuri de accidente, traumatisme, stop cardiac, comă și altele, până la sosirea personalului calificat, scrie deschide.md.
Astfel de situații pot surveni în momentul exercitării atribuțiilor de serviciu de către reprezentanții organelor de ocrotire a normelor de drept. Iată de ce este necesar ca ei să aibe și cunoștințe de prim-ajutor.
Cursul de instruire a fost ținut de personal cu experiență de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgență Prespitalicească. Medicii i-au învățat pe cei prezenți cum să recunoască simptomele și semnele unui accident, dar și cum să administreze îngrijirea de bază până la sosirea personalului calificat din cadrul serviciului de ambulanță.
Procurorii și ofițerii anticorupție și-au însușit la modul practic, cum să acorde primul ajutor medical și psihologic, dar și manevrele de resuscitare cardio-pulmonară.