Încoronarea Regelui Charles: Caleştile goale şi fanfara parcurg traseul stabilit pentru marele eveniment / Repetițiile au loc noaptea, sub privirile curioșilor

Încoronarea Regelui Charles: Caleştile goale şi fanfara parcurg traseul stabilit pentru marele eveniment / Repetițiile au loc noaptea, sub privirile curioșilor
Sursa foto: Captură video

Noaptea trecută, străzile Londrei au fost pline de curioşi. Sute de oameni s-au adunat pentru a vedea repetiţiile fanfarei pentru Încoronarea Regelui, potrivit observatornews.ro,

Repetiţiile pentru încoronarea Regelui Charles sunt în plină desfăşurare

Caleştile goale în care vor călători Charles şi Camilla, dar şi fanfara parcurg traseul stabilit pentru marele eveniment.

Cuplul regal va ajunge la Catedrala Westminster, cea folosită la jubileul de diamant al Reginei Elisabeta. Ulterior, cei doi se vor întoarce cu trăsura de aur, construită în 1760 pentru Regele George al II-lea, scrie sursa citată.

Palatul Buckingham se confruntă cu probleme de securitate

Astăzi, monarhul şi soţia sa au fost însoţiţi şi de familia de Wales, Kate, William şi cei trei copii ai lor.

Serviciile de securitate sunt în alertă non stop, mai ales după ce un bărbat care avea un comportament agresiv a aruncat cartuşe în curtea Palatului Buckingham şi ameninţa că îl va ucide pe Rege. După ce l-au arestat, poliţiştii au detonat controlat muniţia, iar explozia s-a auzit şi în timpul unei transmisiuni televizate.

Deşi o anchetă este în desfăşurare, autorităţile londoneze exclud varianta ca individul să facă parte dintr-o grupare teroristă. Într-un comunicat oficial, Palatul Buckingham a anunţat că regele şi regina nu se aflau în reşedinţă când a avut loc incidentul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`