Air New Zealand a suspendat pe o perioadă determinată doi piloţi, în urma unui incident care a avut loc în timpul unui zbor.
Căpitanul l-a împiedicat pe copilot să intre în cabină din cauza unor „tensiuni” între cei doi, a anunţat compania, citată de AFP.
Decolarea de la Perth (Australia) către Auckland (Noua Zeelandă), pe 21 mai, a fost întârziată deoarece copilotul a fost supus unui test aleatoriu pentru consum de droguri şi alcool.
„Această întârziere l-a iritat pe căpitan, care se mândreşte cu eficienţa sa operaţională”, a declarat Errol Burtenshaw, însărcinat cu Securitatea la Air New Zealand.
În timpul zborului, care a avut loc noaptea, copilotul a luat o pauză şi s-a dus să bea o cafea la bucătărie, însoţit de alt membru al echipajului.
Când a vrut să revină în cockpit, pilotul nu a răspuns apelurilor de a deschide uşa.
„Căpitanul nu a răspuns apelurilor şi nu a deschis uşa deoarece se apropia de un punct de viraj, iar el vedea pe monitor un membru al echipajului şi nu pe copilot”, a adăugat Burtenshaw.
Compania aeriană a efectuat o anchetă asupra incidentului care a avut loc în zbor şi care a provocat echipajului o frică teribilă că pilotul s-ar simţi rău.