Incident armat la o bază mlitară din Seul: Atacatorul a împușcat mortal un coleg, a rănit alți trei, după care s-ar fi sinucis
Focuri de armă la o bază în Seul. Un rezervist s-a sinucis după ce a deschis focul, miercuri, la o bază de antrenament militar din Seul, provocând moartea unui coleg şi rănirea altor trei, informează agenția Yonhap, citând armata sud-coreeană.
Rezervistul „a deschis focul asupra colegilor săi în timp ce se antrenau la o tabără militară în Naegok-dong, la sud de Seul, astăzi (miercuri), în jurul orei 10.44 (04.44 ora României)”, se arată într-un comunicat al armatei sud-coreene.
Potrivt unui purtător de cuvânt al armatei, iniţial, la spital au fost transferaţi patru răniţi, dintre care unul a murit ulterior, iar altul este în stare critică.
Reprezentantul armatei a mai precizat că atacatorul a murit într-o aparentă sinucidere, adăugând că „anchetatorii analizează cauzele care l-au determinat să comită aceste acte”.