Mai sunt doar câteva zile până la următoarea confruntare electorală din Statele Unite. Pe 10 ianuarie sunt programate alegerile primare din statul New Hampshire, pentru desemnarea candidatului republican la scrutinul prezidenţial din luna noiembrie.
În ultima parte a campaniei electorale, candidaţii lansează acuzaţii. Potrivit BBC, prima dezbatere televizată între toţi candidaţii republicani va avea loc la finalul acestei săptămâni.
Potrivit sondajelor, Mitt Romney are cele mai mari şanse de a obţine o nouă victorie şi la primarele din New Hampshire. De aceea, el este ţinta ironiilor contracandidaţilor săi care speră să mai obţină câteva voturi în plus la scrutinul de marţi.
Pe un ton ironic, Newt Gingrich a afirmat că, dacă Mitt Romney va obţine nominalizarea finală, va fi măturat de preşedintele Obama care îl va face de râs în confruntările televizate. Discursul său a fost axat însă pe problemele iscate de taxe şi impozite.
„Una dintre propunerile noastre în domeniul fiscal este să avem un nivel de cheltuieli de 100%, ceea ce înseamnă că pentru fiecare piesă de echipament nouă pe care o cumpărăm, o să o amortizăm anul viitor. Iar scopul este să avem cele mai moderne echipamente tehnologice ca să concurăm cu China şi India şi să creem locuri de muncă ce vor fi competitive„, a spus acesta.
Ron Paul a spus la rândul său că a venit vremea ca politicienii să onoreze şi promisiunile din campanie.
„Americanii sunt foarte frustraţi, sunt deranjaţi mai ales pentru că votează cu toţi şi nimeni nu le dă ceea ce le promite şi poporul s-a săturat de asta. Obama a eşuat şi în ceea ce priveşte economia americană. 25 de milioane de oameni nu au de muncă, unii nu mai caută. Mă bucur că situaţia este puţin mai bună acum. Sunt sigur că preşedintele va vrea să-şi asume meritul, ca şi pentru orice îmbunătăţire. Şi ştiţi ce? Nu merită să facă lucrul ăsta. Vom fi agitaţi şi când se va termina totul vom putea să ne îmbrăţişăm şi să mergem la muncă pentru a ne alege preşedintele Statelor Unite„, a spus Ron Paul.
Mitt Romney este cotat cu cele mai mari şanse de a câştiga şi în New Hampshire, dar şi de a merge până în finala din august când ar putea fi desemnat candidatul republicanilor la alegerile prezidenţaile din noiembrie.