Un incendiu devastator a izbucnit duminică, 21 ianuarie, într-un parc de distracții cu tematica Vestul Sălbatic din sudul Germaniei, rănind două persoane și provocând pagube în valoare de milioane de euro, informează news.yahoo.com.
Pullman City se întinde pe aproximativ 200.000 de metri pătrați în apropierea orașului Passau, aproape de granița cu Austria.
Aproximativ 200 de persoane au reușit să se evacueze în siguranță din parcul de distracții, care atrage sute de mii de vizitatori în fiecare an.
Conform autorităților, pompierii s-au luptat cu flăcările ore în șir. De asemenea, o purtătoare de cuvânt a poliției a transmis că un angajat al parcului a fost rănit ușor la umăr în timp ce încerca să stingă incendiul, iar un pompier a fost rănit la un picior.
„Incendiul a fost descoperit de angajați în jurul orei 6:00 dimineața. Au încercat să-l stingă cu un stingător, dar asta nu a funcționat”, a mai precizat purtătoarea de cuvânt.