Incendiu puternic într-un mall din Lima: Cel puțin patru persoane au murit (FOTO, VIDEO)

Publicat: 16 11. 2016, 23:58

Un incendiu puternic s-a produs miercuri într-un centru comercial din capitala statului Peru, cel puțin patru persoane pierzându-și viața, iar alte șapte fiind date dispărute, potrivit cotidianului El Comercio.

Incendiul a izbucnit în Centrul comercial Larcomar, aflat în zona Miraflores din Lima.

Potrivit șefului poliției din Lima, generalul Hugo Begazo, mii de perosoane au fost evacuate din centrul comercial.

La ora transmiterii acestei știri pompierii intervin pentru salvarea persoanelor care au rămas blocate.

Guvernul britanic a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă că Ambasada britanică din Lima, situată la mai puțin de un bloc de mall, a fost închisă din cauza focului.

În cursul acestei săptămâni, în capitala peruană urmează să aibă loc summitului Cooperării Economice Asia-Pacific, la care vor participa lideri ai SUA, Rusiei, Chinei, Japoniei și ai altor state din regiune.

De altfel, în timpul reuniunii la nivel înalt, președintele SUA, Barack Obama, ar urma să fie cazat la un hotel aflat chiar în fața mall-ului unde a izbucnit incendiul.

Incendiu la un centru comercial din Lima

Cel pușin patru persoane au murit în urma incendiului de la centrul comercial din capitala peruană