Incendiu puternic în apropiere de Moscova. Un centru comercial a luat foc
Un centru comercial din orașul Balashikha, care se află lângă Moscova, a luat foc iar acoperișul s-a prăbușit parțial, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență pentru RIA Novosti.
Suprafața totală a incendiului a ajuns la zece mii de metri pătrați
A avut loc o prăbușire a acoperișului clădirii pe o suprafață de 900 de metri pătrați”, a relatează autoritățile locale conform RIA Novosti.
Suprafața totală a incendiului a crescut la zece mii de metri pătrați, potrivit biroului central al Ministerului Situațiilor de Urgență din Regiunea Moscova.
Incendiul din Stroypark a început luni dimineață. Mai întâi, materialele de construcție au luat foc într-o zonă deschisă, apoi focul s-a extins la clădirea centrului comercial.
O persoană a fost rănită – un agent de pază care a încercat să stingă focul înainte de sosirea pompierilor. Bărbatul a fost diagnosticat cu arsuri ale căilor respiratorii superioare.
Angajații mall-ului au fost evacuați.