Incendii de vegetație în Turcia. Cel puțin 11 morți și sute de animale ucise

Publicat: 21 06. 2024, 19:00
Sursa foto: Twitter - Kathimerini English Edition @ekathimerini

Incendiile de vegetație din sud-estul Turciei au provocat moartea a 11 oameni și a sute de animale. Vântul a intensificat propagarea flăcărilor în mai multe localități.

Bilanțul victimelor incendiului de vegetație

Bilanțul actualizat vineri după amiaza arată că 11 oameni au murit și 78 de persoane sunt afectate. Cinci dintre ele au avut nevoie de îngrijiri la terapie intensivă, conform G4media.

Ministrul turc al Sănătății anunțase anterior că 44 de persoane sunt rănite, dintre care 10 grav, în zona rurală dintre orașele Diyarbakir şi Mardin, lângă granița cu Siria.

În timpul nopții flăcările au fost aduse sub control, dar, vineri, incendiul s-a intensificat.

Un altul a izbucnit, vineri dimineața, în apropiere de Ergani, dar pompierii au reușit să îl lichideze la timp.

Localnicii din Koksalan, una dintre cele mai afectate localități, au transmis că și-au pierdut jumătate din cele câteva mii de capre și oi care au fost arse.

Incendierea unei miriști, sursa focului

Șapte echipaje de intervenție și 35 de ambulanțe au fost trimise la fața locului. Incendiul a izbucnit, joi seara, din cauza unor incendierii ale unor miriști, în condițiile în care temperaturile au atins 40 de grade. Vântul a propagat rapid flăcările și au cuprins cinci localități.

Partidul de opoziție pro-kurd DEM a sfătuit autoritățile să folosească mijloacele aeriene pentru a stinge flăcările.

„Până în acest moment, intervenţia terestră a fost insuficientă. Autorităţile trebuie să intervină mai amplu şi cu mijloace aeriene fără să mai piardă timpul”, a solicitat partidul într-un comunicat.

Temperaturile foarte ridicate, valurile caniculare tot mai dese și reducerea precipitațiilor în unele zone au dus la dezvoltarea incendiilor de vegetație, în condițiile în care acesta este foarte uscată.