Încă un Tratat bilateral SUA-Rusia este pe cale să devină istorie: Vladimir Putin amenință că va lăsa acordul START să expire – înțelegerea prevede reducerea armelor nucleare strategice

Publicat: 06 06. 2019, 17:04
sursă foto: geneticliteracyproject.org

Președintele rus Vladimir Putin a amenințat, joi, că va lăsa Tratatul pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice (START) să expire în anul 2021, în cazul în care americanii nu vor arăta că doresc să-l prelungească, informează AFP și TASS preluate de defenseromania.ro.

,,Dacă nimeni nu doreşte prelungirea acordului START, atunci noi nu o vom face (…). Am spus de o sută de ori că suntem gata” să nu-l prelungim, a declarat Putin în timpul unei întâlniri avute cu directori ai agenţiilor de presă, în marja Forumului Economic de la Sankt-Petersburg, în nord-vestul Rusiei.

„Până în prezent, nimeni nu negociază cu noi. Procesul negocierilor oficiale nu a fost nici acum lansat, chiar dacă totul expiră în 2021″, a adăugat Putin.

Tratatul bilateral pentru reducerea armelor strategice a fost actualizat în anul 2010, cu o valabilitate până în anul 2021. Scopul înțelegerii este acela de a menține arsenalul nuclear al celor două state sub nivelul din timpul Războiului Rece.

Dacă tratatul va expira fără adoptarea unei noi versiuni, „nu va mai fi niciun instrument care să limiteze cursa înarmării, cu trimiterea, de exemplu, de arme în spaţiu”, a atenţionat preşedintele rus, avertizând că „deasupra capetelor fiecăruia dintre noi vor exista arme nucleare”.

Totodată, Putin a subliniat că Rusia „are noi sisteme capabile să garanteze securitatea ţării pe o perioadă destul de lungă”. El a afirmat că ţara sa „şi-a depăşit concurenţii în ceea ce priveşte crearea unor sisteme hipersonice”.

Potrivit lui Putin, toate ţările care deţin arme nucleare trebuie să participe la negocieri pentru limitarea şi controlul asupra armelor strategice. „Trebuie atrase (în negocieri) toate ţările nucleare. Toate puterile nucleare, oficiale sau neoficiale”, a subliniat preşedintele rus.

El a explicat că dacă sunt implicate în negocieri doar statele care sunt recunoscute în mod oficial drept puteri nucleare, fără a le implica pe cele care deţin arme nucleare neoficial, atunci acestea din urmă „vor continua să dezvolte” astfel de arme şi în cele din urmă acest lucru va frâna procesul de negocieri între statele recunoscute oficial drept puteri nucleare.