După România, care a început distribuția iodurii de potasiu încă din luna august, de teama unui atac nuclear, de astăzi și Polonia a hotărât să facă același lucru, notează stirileprotv.ro.
Autoritățile poloneze au anunțat în cursul zilei de vineri că a distribuit comprimate de iodură de potasiu pompierilor din toată ţara, pentru a știi că aceștia sunt în siguranță în cazul expunerii provocate de războiul din Ucraina.
Această măsură a fost luată în reacţie la luptele din jurul centralei nucleare ucrainene din Zaporijjia, cea mai mare din Europa, care a provocat temeri de un dezastru nuclear, conform AFP.
„Am decis, ca măsură preventivă, să începem distribuirea de tablete de iodură de potasiu către serviciile de pompieri”, a declarat ministrul adjunct de Interne, Blazej Pobozy.
Acesta a adăugat că aceasta reprezintă o măsură de rutină „în cazul unei potenţiale ameninţări de radiaţii, care… pentru moment nu există”.
Blazej Pobozy a mai precizat că pastilele de iodură de potasiu vor fi transferate de autoritățile locale și ulterior vor ajunge, în mare parte a cazurilor, în școli.
Ministrul a mai punctat faptul că există suficiente doze pentru toţi cei care ar avea nevoie, așa că nu trebuie să existe motive de îngrijorare.
Oficialul polonez a menţionat că tabletele de iodură de potasiu reprezintă o măsură preventivă în cazul unui accident nuclear, dar nu ar fi de niciun folos în cazul unui atac tactic cu armă nucleară, mai scrie sursa citată.