Înainte de finala prezidențialelor din Polonia, premierul Morawiecki transmite electoratului că noul coronavirus e o boală „ca oricare alta”

Înainte de finala prezidențialelor din Polonia, premierul Morawiecki transmite electoratului că noul coronavirus e o boală „ca oricare alta”
foto: Hepta.ro / DPA Images / Mateusz Slodkowski

Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, le-a transmis cetățenilor, joi, că nu ar trebui să le fie frică să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în 12 iulie, pentru că noul coronavirus a devenit o boală „ca oricare alta”, transmite Reuters.

Andrzej Duda, președintele în exercițiu, marele câștigător al primului tur de scrutin

Lege și Justiție (PiS), partidul de guvernământ din Polonia, îl susține pe președintele în exercițiu Andrzej Duda, care a câștigat primul tur al alegerilor cu 45,73% din voturile valabil exprimate și îl înfruntă în finala prezidențialelor pe Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, care a obținut doar 28,51%.

Pentru PiS, câștigarea scrutinului este esențială în înaintarea reformelor de factură conservatoare, despre care UE susține că ar încălca standardele blocului comunitar. De partea cealaltă, candidatul Platformei Civice promovează o reapropiere de Bruxelles și valori progresiste.

Înainte de finala prezidențialelor din Polonia, premierul Morawiecki transmite electoratului că noul coronavirus e o boală „ca oricare alta”

Polonia a gestionat criza COVID-19 relativ bine, cu mai puțin de 1.500 de decese în rândul persoanelor depistate cu infecție cu coronavirus până la acest moment, dintr-o populație totală de circa 38 de milioane de locuitori – chiar și așa, continuă să confirme sute de noi îmbolnăviri în fiecare zi.

„Asta e acum o boală despre care am putea spune că e ca oricare alta, doar mai așteptăm un vaccin (…) iar instituțiile care au analizat primul tur (n.r. – al alegerilor prezidențiale) au confirmat că a fost organizat într-o manieră foarte potrivită. Hai să nu ne fie frică să participăm la al doilea tur”, a spus Morawiecki, potrivit agenției de presă PAP.

La începutul acestei săptămâni, premierul Mateusz Morawiecki lansa un alt apel, cerând cetățenilor polonezi în etate să nu se lase descurajați de pandemia de coronavirus și să participe la votul din finala alegerilor prezidențiale.

Chiar și așa, în ciuda mesajului transmis de prim-ministrul Poloniei și de relaxarea restricțiilor de carantină din țară, Polonia încă nu a intrat pe un trend descendent al cazurilor noi de COVID-19. Spre exemplu, doar miercuri, autoritățile poloneze au raportat alte 382 de îmbolnăviri – un record negativ după 17 iunie – iar joi au confirmat încă 371.

Alegerile prezidențiale din Polonia fuseseră programate inițial pentru 10 mai, dar au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. În finala scrutinului, cetățenii polonezi sunt chemați să aleagă între două curente de gândire aparent diferite, cu președintele în exercițiu militând pentru valori creștin-conservatoare și naționale, iar cu contracandidatul său mai degrabă pentru viziuni progresiste și globale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`