În școlile britanice se predau lecții despre TERORISM: "Oamenii care se detonează se simt nedreptățiți"

Publicat: 06 06. 2017, 18:06

Un manual școlar stârnește controverse în Marea Britanie. Elevilor din clasele primare li se predă lecții despre terorism.

În carte scrie că cei care recurg la a se arunca în aer pentru a lua viața altor oameni sunt oameni care se simt “nedreptățiți”.

„Talking About Terrorism” („Discuții despre terorism ”) recomandă profesorilor „să-i invite pe copii să scrie o scrisoare unui terorist”, arată site-ul „Breitbart”, potrivit ziarulromanesc.net.

Manualul despre terorism a fost publicat cu doar câteva săptămâni înaintea atentatului din Manchester, în care un islamist sinucigaș a ucis 22 de tineri. Cartea a provocat furia părinților și activiștilor din domeniul educației.