În luna iulie s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi de pe Terra, de la debutul măsurătorilor meteorologice
În luna iulie a acestui an s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi de pe suprafața Terrei de la debututul măsurătorilor meteorologice, în 1880, a anunţat, joi, National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), informează europe1.f, citată de Mediafax.
Primele șase luni ale anului 2015 au fost cele mai calde de la suprafața Pământului, iar luna iulie a doborât recodul de căldură înregistrat în anul 1998.
Temperatura medie a lunii iulie, cea mai călduroasă din an, a fost de 16,61°C, fiind ce mai fierbinte dintre cele 1.627 de luni monitorizate de meteorologi. Aceștia avertizează că temperatura globală înregistrată în această lună crește cu aproximativ 0,65 grade Celsius, la fiecare secol.
Potrivit BBC, cele mai călduroase luni din 1880 au fost înregistrate în anii de după 2005. Potrivit oamenilor de știință, motivele acestior recoduri de căldură sunt încălzirea globală şi impactul fenomenului El Nino, ce provoca variaţii extreme ale climei la nivelul întregii planete.