În Bulgaria a apărut un partid anticorupție! ”Da Bulgaria” a fost lansat cu doar câteva luni înaintea unui scrutin legislativ anticipat și-și propune să lupte împotriva corupției, să stimuleze creșterea economică și să îmbunătățească nivelul de trai al populației.
Noua formațiune, care va participa la anticipate, este condusă de Hristo Ivanov(42 de ani),fost ministru al Justiției în guvernul de centru-dreapta al premierului demisionar Boiko Borisov, precizează Reuters.
"Oligarhia bulgară se pregătește să organizeze noi alegeri în care să reîncarce modelul corupției. Trebuie să distrugem acest sistem!", a declarat Ivanov.
Situația politică din țara vecină este incertă de la demisia guvernului Borisov, ca urmare a victoriei socialistului Rumen Radev în alegerile prezidențiale.